
Martie este o luna speciala - dincolo de debutul primaverii, reprezinta un tribut adus femeilor: mame, sotii, surori, prietene. Iar cadoul nostru pentru doamne si domnisoare este un set de previziuni ceva mai speciale.
Horoscopul lunii martie pentru femeia Berbec
Este o perioadă în care capacitatăţile tale de concentrare mentală şi comunicare sunt la cote crescute. Astfel, sunt favorizate întâlnirile, negocierile, contactul cu persoane de la care poţi obţine mai uşor ceva. Pot aparea probleme financiare, mai ales spre sfârşitul lunii, prin investiţii şi cheltuieli făcute în urma unui impuls de moment. În alt plan, apare chestiuni aparent mărunte, cum ar fi anumite bârfe sau discuţii în contradictoriu cu cineva apropiat (o rudă sau un/o prieten/ă) şi care pot să-ţi determine o stare de frustrare, căci vei pierde ceva.
Horoscopul lunii martie pentru femeia Taur
Ai acum posibilităţi crescute de a te pune în valoare, de a arăta ce poţi şi să te înscrii astfel pentru o potenţială promovare, chiar dacă vei mai avea de aşteptat. Eşti încrezătoare şi mândră, dar cu bun simţ şi nu vei întâmpina opoziţii ca să obţii ceea ce doreşti. Un prieten are nevoie de sfaturile tale şi e bine să-ţi faci timp şi pentru el, căci şi el/ea ţi-a fost alături la nevoie. Există riscul unei indigestii sau a unei reacţii nedorite la un tratament, aşa că trebuie să fii atentă.
Horoscopul lunii martie pentru femeia Gemeni
Atitudinile tale pot trece drept uşuratice şi tu însăţi drept o persoană neserioasă prin faptul că îţi schimbi conduita într-un mod inexplicabil. Dacă şefii sau părinţii tăi vor avea această părere, e momentul să te gândeşti că va veni o scadenţă şi chiar mai curând decât te aştepţi. Este o perioadă bună pentru relaxare şi petreceri. Pe de altă parte, poţi îmbina utilul cu plăcutul, căci participând la o întâlnire plăcută, poţi afla de nişte oportunităţi pentru obţinerea unei surse de venit.
Horoscopul lunii martie pentru femeia Rac
Viaţa ta pare să se înscrie într-o curgere liniştită în care planuri mai vechi tind să prindă contur. Viaţa personală, relaţiile cunosc un nou avânt şi poţi pune acum bazele unui proiect împreună cu partenerul tău. Nu e momentul potrivit pentru a revendica ceva la jobul tău căci, în cel mai bun caz, vei fi ignorată. Bate totuşi un vânt de schimbare pe plan profesional, care se va simţi din ce în ce mai tare în lunile care urmează.
Horoscopul lunii martie pentru femeia Leu
Este luna negocierilor şi a compromisurilor, deşi e posibil ca domeniile de acţiune să fie diferite: în afaceri sau carieră să negociezi şi în relaţiile apropiate să faci compromisuri. Nu le inversa, căci va fi timp pierdut şi efectul poate fi contrar celui dorit. Faptul că nu eşti perseverentă şi oarecum prea lentă îţi poate crea probleme în activitatea ta de bază. Fii atentă la prieteni, căci există şi din cei care vor să obţină ceva de la tine şi nu sunt sinceri.
Horoscopul lunii martie pentru femeia Fecioara
În această perioadă, pot apare probleme de comunicare de genul acelora în care persoane cu care te înţelegeai foarte bine, să devină dificile sau să te înţeleagă greşit. Acestea apar mai ales în relaţii cu persoane de sex opus, de orice vârstă. Se produc schimbări subtile în ceea ce priveşte felul cum îţi câştigi existenţa: fie se pregătesc asocieri noi, fie începi să iei în calcul ruperea relaţiei de dependenţă financiară faţă de cineva sau de ceva.
Horoscopul lunii martie pentru femeia Balanţă
Poţi fi acuzată că eşti o persoană egoistă şi dacă vor fi mai multe semnale de acest gen, trebuie să ai curajul să-ţi revezi comportamentul din ultima perioadă. Partea financiară merge destul de bine, numai că banii par să se ducă mai repede decât vin ei spre tine. Parteneriatele şi, în general, relaţiile tale sunt supuse unor teste şi numai cele cu adevărat echitabile, în care ceea ce dai şi ceea ce primeşti se află în echilibru, vor fi cele care vor rezista în formula actuală.
Horoscopul lunii martie pentru femeia Scorpion
Aceasta este o perioadă bună pentru întâlniri plăcute şi mai ales amoroase, căci farmecul şi magnetismul tău vor fi la cote înalte. Ai multă energie şi dacă nu o poţi consuma pe plan erotic, ieşirile la munte sau activităţile fizice pot constitui o supapă necesară pentru a te elibera de stres. La serviciu sau şcoală, cineva îţi creează, în mod subtil, o atmosferă nefavorabilă şi poţi afla mult mai târziu motivul real.
Horoscopul lunii martie pentru femeia Săgetător
Poţi constata acum că pentru a-ţi împlini nişte obiective, va trebui să duci o muncă de lămurire cu persoane care au o autoritate: părinţi, şefi, profesori, o persoană publică, etc. Însă cu cât te vei arăta mai pasionată de ceea ce vrei să obţii, cu atât mai mult e posibil să te trezeşti cu opoziţie din partea lor, chiar dacă ea nu va fi pe faţă. Chestiuni ce ţin de bani pot deveni o sursă de conflict sau de indecizie în ceea ce priveşte planurile tale pentru acest an.
Horoscopul lunii martie pentru femeia Capricorn
Porneşti cu multă energie şi ambiţie pentru a-ţi asuma o responsabilitate, fie că e vorba de afaceri, de un proiect educaţional sau de obţinerea unui loc de muncă mai bine plătit. Trebuie să depăşeşti o situaţie care te ţine pe loc şi, deşi eşti conştientă de asta de ceva vreme, încă nu ai curajul să faci schimbări. Trebuie să faci o raţionalizare a obiectivelor pentru a putea să le atingi pe acelea care sunt mai importante.
Horoscopul lunii martie pentru femeia Vărsător
Ar trebui să petreci mai mult timp cu cei dragi, căci e o perioadă bună ca să fii răsfăţată şi ca să răsfeţi şi tu, la rândul tău. Din păcate, se pare că dintr-o dată te trezeşti cu mai multe responsabilităţi sau ritmul tău de a le rezolva pe cele curente este destul de scăzut. În această perioadă, poate fi necesar să faci o călătorie în interes material sau de serviciu şi care e necesară pentru rezolvarea unei probleme pe care ai tot amânat-o până acum.
Horoscopul lunii martie pentru femeia Peşti
Este timpul unui nou început în felul cum te prezinţi în faţa celorlalţi. Ai făcut prea multe compromisuri şi dacă nu începi să recâştigi teren şi să ceri ceea ce ţi se cuvine, în curând tensiunile interioare vor izbucni la suprafaţă. Este vremea unei excursii sau ca să participi la o reuniune amicală. Poţi întâlni astfel persoane cu care poţi lega o prietenie de durată sau poţi consolida una pe care ai cam neglijat-o în ultimul timp.
Posteaza un comentariu