Cariera

Povestea mea

Şterge plantele de praf

Şterge plantele de praf

După cum ştim bine cu toţii, şi plantele trebuie îngrijite şi curăţate de praf. Mulţi se întreabă de ce trebuie să cureţe frunzele de pămînt în condiţiile în care plantele cresc în pămînt.
Stratul de praf de pe frunze va bloca razele soarelui şi va reduce abilitatea plantelor de a trece prin procesul de fotosinteză. Prin acesta plantele se hrănesc. Fără un proces complet de fotosinteză, plantele sînt stresate şi riscă să se ofilească.

În acest context, curăţarea periodică a frunzelor plantelor din casă are efect pe termen lung. Plantele vor fi mai sănătoase şi nu se vor îmbolnăvi uşor.

Cît de des trebuie să cureţi plantele?
În funcţie de mediu şi de cît praf circulă prin aer. Cei care stau într-o zonă în care se construieşte intens sau cei care stau în apropiere de drumuri neasfaltate vor trebui să cureţe frunzele plantelor din casă mult mai des. Cea mai eficientă metodă de a-ţi da seama dacă o plantă are sau nu praf pe frunze este cea de a testa cu degetul frunzele. Dacă se simte praf sau chiar se vede, este timpul de curăţenie.

Cum poţi curăţa frunzele plantelor de praf?
Cea mai uşoară metodă de a curăţa frunzele este de a le muta în cada din baie sau într-o chiuvetă încăpătoare. În cîteva minute, cu ajutorul unui duş, plantele vor scăpa de praf, însă înainte de acest lucru testaţi bine apa să nu fie nici prea rece şi nici prea caldă. Înainte de a le muta la locul lor, lăsaţi-le să se usuce.

Dacă ghivecele sînt prea mari şi nu pot fi mutate cu uşurinţă, puteţi să le stropiţi cu apă, după care să ştergeţi fiecare frunză pentru a elimina în întregime praful.

Unele plante nu au frunzele în aşa fel încît să poată fi curăţate uşor. Altele nu trebuie să fie udate pe frunze. În acest caz, puteţi folosi o perie foarte fină cu care să îndepărtaţi fin praful, fără să răniţi planta.

În timp ce ştergeţi praful de pe frunzele plantelor din casă, puteţi să le şi ajutaţi să se dezvolte armonios prin smulgerea acelor frunze uscate sau maronii care, din cauza lipsei apei, vor cădea în scurt timp. 

Source: 
saptamina.md





Posteaza un comentariu