Cariera

Povestea mea

Cand nu ai voie sa faci sport deloc?

Cand nu ai voie sa faci sport deloc?

Am vorbit adesea de calitatile si beneficiile pe care le aduce practicarea sportului in viata noastra: cat de multa sanatate emana prin fiecare antrenament realizat acasa sau in sala de gimnastica. Desi unele boli au pus stapanire pe corpul multor femei si au incercat sa le impiedice sa se aventureze in programe de antrenament, sportul si-a extins aria de exercitii fizice si pentru cele cu dureri de spate sau diabetici, si pentru multe alte afectiuni. Insa exista unele maladii care se interpun in calea oricarui tip de efort fizic si care le lipseste pe unele dintre noi de izvorul de sanatate al sportului. Afla care sunt afectiunile care constituie un scut mult prea puternic caruia sportul nu ii poate face fata.

1. Bolile pulmonare cronice - in cazul bolilor pulmonare, sportul la sala sau efortul intens este cu desavarsire interzis, pentru ca plamanii sunt suprasolicitati si apare hiperventilatia.

2. Angina pectorala - se caracterizeaza prin aport insuficient de oxigen la nivelul muschiului inimii si apare din cauza ingustarii unuia dintre vasele de sange care iriga inima. Durerile sunt localizate in angina pectorala sau in regiunile toracice adiacente si se manifesta in crize de pana la 15 minute. In aceste cazuri, efortul fizic nu este interzis cu desavarsire, dar in nici un caz nu se mai permite efortul sustinut in sala de sport sau antrenamentele prelungite, ci doar eventuale plimbari mai lungi, in functie de toleranta fiecareia la efort fizic.

 3. Hipertensivi/hipotensivi - tensiunea arteriala prea mare sau prea mica poate fi fatala unei persoane, desi putine persoane stiu acest lucru si aceste probleme medicale nu sunt luate tocmai in serios. Hipertensiunea ucide, la fel ca si hipotensiunea. Doctorii sustin ca acestea sunt afectiuni problematice, dar ca oricine sufera de ele, trebuie sa se trateze, iar daca sunt sub tratament, pot realiza sport, Probleme grave, chiar tragedii apar atunci cand femeia respectiva nu este diagnosticata si se supune unui efort fizic care nu ii este adecvat. De exemplu, ne spune medicul, in cazul hipertensiunii, sportul poate veni ca "tratament" ajutator in  terapia deja existenta pentru aceasta afectiune, deoarece dupa un antrenament fizic sustinut, tensiunea are tendinta sa scada, insa in cazul unui hipotensiv nediagnostic, ii poate crea probleme grave.

4. Anemiile severe - anemia nu este considerata o boala, ci mai degraba un "simptom" al unei boli grave, ea luand nastere din insuficienta de globule rosii din sange, modificarii formei sau marimii lor. Anemiile severe denota complicatii grave si afectiuni grave care te impiedica sa faci sport sustinut. Daca hemoglobina iese cu mult sub media normala, ne spune dr. Doina Mihaila, este foarte clar ca in organism s-a instalat o boala foarte grava care te impiedica sa faci sport. Numai daca ne gandim ca o anemie usoara se manifesta prin stari de oboseala, paloare, astenie stare de letargie, ne putem da seama ca stari ca acestea, amplificate de cateva ori ne impiedica in mod clar sa mai practicam sport, din cauza organismului mult prea slabit.

5. Astm - desi in fazele usoare si medii, accesul la sport nu este restrictionat, medicul nu recomanda practicarea sportului in cazul suferinzilor de astm, mai ales daca este practicat in sala de sport, unde este un mediu inchis, cu praf si unde se poate declansa automat o criza astmatica.

6. Reumatism acut - in cazul reumatismului acut este clara interdictia practicarii sportului, dar mai degraba vorbim de o imposibilitate fizica de a face sport pentru ca durerile sunt foarte mari. In cazul reumatismului general, in functie de tratament si de evolutia bolii se pot adapta anumite miscari fizice.

7. Hepatita virala acuta - este o boala grava, o complicatie care nu iti ofera posibilitatea de a face sport. In cazul celei cronice se poate face sport sub supravegherea atenta a unui instructor, pentru ca organismul este destul de slabit.

8. Spasmofilia - este una dintre afectiunile pe care doctorii le nominalizeaza la categoria: fara sport! Este o complicatie aparuta pe fond de stres, oboseala sau in urma unui soc puternic si are la baza carenta de calciu si magneziu din organism. Daca o femeie sufera de spasmofilie, nu este indicat sa mai faca si sport, pentru ca si la antrenamentele fizice se pierde destul calciu, si cum acesta este deja destul de absent, nu este indicat. Trebuie ca noi, femeile sa acordam o atentie deosebita calciului din organism pentru ca nu suntem "inzestrate" de la natura cu foarte mult, si oricum pierdem cantitati mari prin multe activitati.

9. Discopatie lombara - manifestata printr-o deteriorare a discului intervertebral de la nivelul coloanei lombare. De cele mai multe ori femeile neglijeaza durerile de spate si ajung la spital doar in ultim stadiu. Discopatia lombara nu permite efectuarea antrenamentelor de sport.

10. Prolapsul valvei mitrale - este o boala cardiaca care se caracterizeaza prin prolapsul uneia sau a ambelor parti ale valvei in atriu pe parcursul mezosistolei. Grav este ca decele mai multe ori aceasta boala este asimptomatica, in foarte putine cazuri fiind insotita de sincope, ameteli, scaderea capacitatii de efort, organism slabit, palpitatii. Dr. Doina Mihaila sustine ca nu este recomandat efortul fizic in aceste cazuri, pentru a nu risca complicatii ulterioare.

Acestea sunt cateva boli si afectiuni din cauza carora accesul la sala de sport este o necunoscuta. Si mai dureros si trist este atunci cand o astfel de persoana suferinda este o adevarata prizoniera a sportului, facand din el o adevarata placere a vietii si un refugiu de apasari cotidiene.

Nu trebuie sa ne descurajam nici in fata acestor cumpliti dusmani ai vietii, ci trebuie sa ne reinventam zi de zi dupa posibilitati. Doar daca esti complet izolata in pat nu poti practica nici un fel de miscare. In rest, inventeaza-ti propriul program adecvat corpului tau, chiar si "plapand" fiind. Afla ce poti face: cateva miscari de maini, o plimbare prin parc, etc.

Source: 
feminis.ro





Comentarii

Anonima

Imi place foarte mult sa fac sport si in general aerobic. Uneori cand fac exercitii, simt o usoara sufocare, ca nici prea stiu cum sa o numesc. Prin partea stanga si m-am gandit ca o fi ceva. Dar asta nu mereu. Uneori pot sa ac , eu daca fac, fac minim 30 min si nu am nimic dar uneori trebuie sa ma opresc fiindca sunt nevoita ca mi se face rau. Ce parere aveti?
11-05-2010 12:54:36

Posteaza un comentariu