Cariera

Povestea mea

Masti naturale pentru ten, ideale in sezonul rece

Masti naturale pentru ten, ideale in sezonul rece

Masti de fata homemade care iti protejeaza tenul iarna. Temperaturile scazute, vantul si precipitatiile sunt principalii factori negativi care ne agreseaza pielea in sezonul rece. Daca luam in calcul si consumul considerabil mai scazut de fructe si legume proaspete, fata de sezonul cald, ajungem la concluzia ca iarna tenul este foarte agresat, uscat si nu de putine ori deshidratat. Tocmai de aceea, astazi iti propunem cateva retete de masti naturale pentru fata, destinate tuturor tipurilor de ten, care sa-ti revitalizeze pielea, sa o hraneasca in profunzime si sa-i redea aspectul placut.

Masca pentru tenul uscat
Pentru aceasta masca vei avea nevoie de cateva picaturi de vitamina A uleioasa, jumatate de banana cat mai coapta, doua lingurite de miere si o lingurita de gel de aloe vera. Amesteca toate ingredientele si aplica pasta rezultata pe fata si decolteu (se poate utiliza si pe maini), lasand-o sa actioneze pana la 15-20 de minute. Clateste cu apa calduta din abundenta.

Poti folosi aceasta masca o data sau de doua ori pe saptamana, pe tot parcursul iernii.

Masca pentru tenul cu tendinte de ingrasare
Ingredientele de care vei avea nevoie pentru aceasta masca sunt urmatoarele - putin suc proaspat de portocale, o lingurita de praf de argila, putin iaurt proaspat si o lingurita de cartof crud, ras. Pentru a lega cat mai bine compozitia, optional se poate folosi si o lingurita de miere. Toate ingredientele se amesteca foarte bine si se aplica pe fata si decolteu, lasand masca sa actioneze 10-15 minute.

La final se indeparteaza clatind cu apa calduta din abundenta.

Masca pentru tenul sensibil
Tenul sensibil are nevoie de o ingrijire speciala... Lasa la macerat peste noapte cateva felii de castraveti in apa minerala. Separat prepara o masca dintr-un albus de ou, o lingurita de suc proaspat de lamaie si putin avocado foarte copt si intinde-o pe toata fata, lasand-o sa actioneze 10 minute.

La final, dupa ce iti cureti fata cu apa calduta, foloseste o discheta demachianta imbibata in apa minerala si tamponeaza-ti usor tenul.

Masca pentru tenul mixt
Pentru aceasta masca vei avea nevoie de un galbenus de ou crud, o lingura de ulei de masline, o lingura de miere si o lingurita de branza proaspata de vaci. Amesteca toate aceste ingrediente si aplica masca pe fata, lasand-o sa actioneze 10-15 minute. La final clateste cu apa calduta din abundenta. 

Source: 
e-joy.ro





Posteaza un comentariu