Căsătoria sperie pe mulți, asta pentru că, o dată cu libertatea de a comunica, a sporit numărul întrebărilor fără răspuns tocmai din partea celor care au trecut prin experiențe negative, de la care se așteptau remedii situațiilor neplăcute și care au întârziat să le livreze. Efectul acestei ambiguități – depresia.
Să te uiți la părinții tăi cum suferă, la familiile dimprejurul tău cum se destramă, la prietenii care astăzi se căsătoresc iar mâine divorțează, să vezi cum fiecare dintre persoanele cu care intri în contact vor de la tine doar sex sau satisfacerea intereselor personale; toate acestea crează teama de a mai vrea asumarea unui astfel de angajament, nesiguranță, tendința de a dori evadare ori de câte ori o relație pare suficient de promițătoare încât să se ajungă la căsătorie, crează anxietate și depresie.
Oamenii s-au obișnuit să aibă doar confort și comodități în viața lor, iar o relație, deseori vine cu probleme, nevoia de adaptare și mai ales aceia de a te transforma, deseori de a te educa sau schimba pe sine. Nimeni nu mai vrea să înțeleagă necesitatea de a evolua de la nivelul de aparent confort și siguranță la care ne găsim la cel de competitivitate și adaptabilitate, iar asta, motivează pe toți cei aflați într-o relație cu drepturi depline, să caute evadarea, să aleagă să se întoarcă acolo de unde au plecat și unde era simplu, liniștit și fără obligații – la drama de a trăi singur.
O relație trebuie materializată, iar etapele prin care trebuie trecut pentru ca procesul de maturizare al unui individ să fie complet, fie că place sau nu, trebuie să includă și căsătoria. A te căsători înseamnă materializare, înseamnă curaj și dorința de a fi învingător. Nu a spus nimeni că va fi ușor, că o dată căsătoriți, nu vor mai exista probleme, divergențe sau tensiuni; dar, cum altfel să fii un învingător dacă nu făcând ceea ce tot mai mulți nu au curajul să facă?
Intr-o relatie nu doar propria satisfactie conteaza, o data implicat fiecare raspunde pentru emotiile si trairile partenerului. Este foarte important sa intelegi de ce esti in aceasta relatie, doresti sa continui mai departe sau pur si simplu iti creeaza confort si ziua de miine nu mai conteaza. De la frica si nedorinta de a te implica in ceva mai serios, ii poti crea partenerului neincredere, teama si frustrari, care vor porni certi, neintelegeri si despartiri.
Daca simti ca sunteti creati unul pentru celalalt, nu cauta motive de a nu face pasul important. O data pierdut, partenerul nu va mai fi acelasi.
Posteaza un comentariu